Există Viață după Cancer, o carte scrisă de Mihaela Palade Gheran

„Exista viata dupa cancer” este un jurnal, o carte despre curaj si iubire. Curajul de a-ti aduna sentimentele si de a le impartasi cu ceilalti. Curajul fata de tine, atunci cand te recunosti infrant sau victorios. Mihaela Gheran Palade ne invita si ne insoteste intr-o calatorie intr-un montaigne rousse. Ea a trait si momente unice, de iubire, si clipe crunte, de disperare si peste toate a trecut cu forta pe care numai lupta pentru viata o ofera. Cartea-document este si o mana intinsa celor pentru care un diagnostic le poate curma orice speranta. Autoarea le ofera sprijin si ii invita langa ea, le ofera sfaturi, resurse, metode si tehnici psihologice inspirandu-se din experienta ei de peste 15 ani ca psiholog clinician specialist. Rezultatele nu vin usor fiindca afectiunile oncologice se lasa greu infrante, dar fiecare succes este o motivare imensa pentru a continua urcusul. Drumul este lung, cu pante abrupte, dar gandul ca exista viata dupa cancer este o motivatie enorma.
Citind marturiile ei, dar si ale celor cinci persoane invitate sa ia parte la acest proiect inedit, care dezvaluie, dincolo de fotografie, forta interioara care defineste persoanele ce au castigat lupta cu cancerul. Vizualizarea unor oameni care au invins maladia in lupta cu timpul, reprezinta o motivatie esentiala pentru persoanele recent diagnosticate, care in tot afluxul informational existent, au nevoie de informatie pozitiva care sa sublinieze ideea: exista viata dupa cancer.
Cartea Mihaelei Gheran Palade este si o invitatie de a ne iubi mai mult, de a ne respecta si o invitatie la constientizare a ceea ce este, de fapt, OMUL, privit mai mult decat un trup si un suflet animate de Spirit, acea forta invizibila (scanteia vietii) care ne anima si ne arata Sensul trairii.
Afirmatia ca “Exista Viata dupa Cancer” este un apel si o mana intinsa celor care traiesc experienta acestui diagnostic si cauta un taram al sperantei.

Povestea noastră

Povestea noastră

Am sa vorbesc acum despre cel mai real episod din viata mea. Cand viata mi-a aparut goala in fata ochilor si lipsita de orice cosmetizare aparenta cu care suntem obisnuiti de mici copii. Traim dintr-o inertie comoda si uitam uneori pe cate drumuri ne poate purta viata de fapt. Eu sunt obisnuita sa-mi verbalizez trairile. Imi amintesc ca radeam cu un vechi prieten de al meu pe tema asta. O tipa care il placea (si care cred ca si acum are o afinitate deosebita pentru el) atinsa de cote maxime ale geloziei i-a spus: “ce tot iesi cu Aditi? Cu aia care sufera pe facebook?” Se referea evident la blogul meu, zic eu. Amandoi ne-am amuzat teribil, “ce stie broasca ce-i oceanul?” imi spusese el si ce stie o minte inundata de torentii geloziei de catharsis, fie el facut la un nivel novice, neslefuit, nerafinat. Mesajele cu “scrii pentru mine” si “am trait si eu asta” vor sterge mereu rautatile gratuite pentru ca eu chiar cred ca in online este spatiu pentru orice si oricine. Dar ma indepartez de subiect. Astazi voi scrie succint despre cea mai grea perioada a vietii mele. Perioada in care mi-am vazut mama trecand prin cancer. Cu accent pe acest verb “trecand” pus la gerunziu (desi cel mai iubit profesor al meu m-a avertizat sa ma feresc de acest mod verbal) Nu cred ca exista incercare mai mare, pentru ca privind de pe margine te simti neputincios ca si “apartinator”. Am trecut printr-o perioada relativ scurta de timp, pe muteste (pentru ca o singura persoana m-a vazut plangand o singura data si asta dintr-o intamplare “intamplatoare”) printr-o paleta variata de trairi: soc, negare, razvratire, minimalizare a situatiei in fapt, durere acuta, surda, rationalizari, neputinta, speranta, optimism. Nu in ordinea asta, o zi ma montam pe o idee, a doua zi o demontam cu rapiditate. M-am gandit de multe ori seara ca o voi pierde, ca o sa trebuiasca sa incalt papucii de “mama” pentru fratele meu de 7 ani. O simteam fragila, o vedeam dupa chimioterapie, o tineam in brate si simteam ca orice adiere de vant mi-o poate lua. De atunci cuvantul “pierdere” pentru mine a capatat o alta magnitudine si un nou inteles. Si nu ma sperie gandul de a pierde oameni care sunt meniti sa tranziteze prin viata mea. Nu-mi amintesc anul 2016 prea bine, din cauza asta. L-am trait haotic la nivel mental si sufleteste, pentru ca la nivel comportamental eram aceeasi mereu vesela si bine dispusa. Mergeam la facultate, functionam intr-o relatie, ieseam in oras, plecam cu prietenii la mare. Nu pot sa zic ca am avut pe cineva alaturi in perioada aceea, pentru ca nu am vrut ca cineva sa-mi fie alaturi. Sunt dureri prin care vrei sa navighezi singur, ca furtunile pe mare in care nu esti sigur unde vei ajunge, tot ce stii e ca vrei sa ajungi undeva. Acum in 2018 citesc cartea pe care mama mea a scris-o despre toata experienta asta. Am vazut-o renascand, devenind din ce in ce mai frumoasa, cu cicatrici ce spun o poveste, cu zambete ce arata reusita. O vad pe mama activand in domeniul oncologie, pentru ca trecand prin sistem ca pacient a prins avantul necesar si dorinta de a schimba ceva. Numai ea putea transforma un diagnostic rasunator intr-o modalitate de a-i ajuta pe altii. Pentru ca asta a facut toata viata mama mea. Pentru asta a venit si a ramas in continuare pe pamant, ca sa ii ajute pe cei din jur. #proudest

Scrisori între cer și pământ

Scrisori între Pământ și Cer

Spectacol caritabil, eveniment dedicat tuturor persoanelor cărora cancerul le-a răpit pe cineva drag

Sumele adunate vor fi destinate achiziționării unor dispozitive medicale de decontaminare și purificare a aerului și suprafețelor necesare saloanelor din secțiile de oncologie, dar și editării unui volum cu scrieri terapeutice, dedicat persoanelor cărora cancerul le-a răpit pe cineva drag.

Dacă ți-e dor de cei care îți zâmbesc acum din Cer, dacă ți-au rămas cuvinte nerostite și îmbrățisări necuprinse, alătură-te unui proiect inedit. Scrie-le celor dragi o scrisoare în care să le spui tot ceea ce nu ai mai reușit în timpul vieții lor. Spune-le tot ceea ce ai fi vrut, însă timpul nu a mai avut răbdare, vorbește-le despre lucrurile minunate care s-au petrecut în viața ta după ce ei au trecut într-o altă lume și cât de aproape îi simți.

Ia-ți inima în palmă, privește-o și scrie cu gândul la cei plecați. Trimite-ne rândurile tale la adresa: [email protected] . Gândurile tale vor face parte din volumul ”Scrisori între Pământ și Cer”, care va fi editat cât de curând.

Vino la spectacolul ”Scrisori între Pământ și Cer” și fii alături de noi în a înmulți binele. Vino să înălțăm împreună mesajele tale către Rai.

În ziua Floriilor și a Paștelui Catolic, la Palatul Culturii vor fi alături de noi: soprana Luiza Ștefania Torboli, Academia Show Jr., JOC by Alina Babcinetchi, Palatul Copiilor Iași, Clasa de excelență  prof. Anca Apetroaiei,  prezentator Anca Medeleanu, realizator programe Radio Hit și moderator TVR Iași.

Regia artistică  Conf. Univ. Dr Ligia Delia Cosoi , UNAGE, Facultatea de Teatru, consultant  Lect. Univ. Dr. Ioana Bujoreanu, Concept eveniment by Maura Anghel, jurnalist.

Parteneri: Palatul Culturii

Formular de donație eveniment